20 de ani

Cu 20 de ani in urma, pe data de 22 decembrie 1989, eram la munca, mancam, cand in cantina intreprinderii a intrat soferul directorului general, care asculta un radio in masina si a urlat ca Ceausescu a fugit cu elicopterul. Toti s-au bulucit pe usa, de parca Ceausescu ar fi fugit din curtea noastra. Eu am ramas si am terminat de mancat si abia apoi am mers intr-un atelier unde toti erau adunati gramada in jurul unui alt radio si ascultau fara sa respire ce se difuza la radio. Cateva femei plangeau, de emotie, probabil. Nu stiu de ce am reactionat asa. Probabil aveam nevoie de timp sa diger. Informatia, nu mancarea. Nu prea am inteles mare lucru, aveam doar 22 de ani, toti petrecuti sub "dictatura" lui Ceausescu. Ii datoram viata lui Ceausescu (sint din generatia decreteilor), nu faceam politica si nu ascultam Europa Libera. Nu stiam despre ce se intampla in tara. Doar ce se spunea pe la televizor. Adica, nu stiam nimic. De aia am avut nevoie de ceva timp sa inteleg. Acum, dupa 20 de ani, stiind mult mai mult decat atunci, tot mi se pare ca nu stiu nimic. Adica, ok, a fugit Ceausescu, am scapat de el, totul se intamplase fara violenta, asa cum scandau oamenii pe strada. De ce a fost necesar dupa aia sa moara mii de tineri? Cine a vrut neaparat sa apara ca salvatorul tinerei democratii? Stim cu totii, nu-i asa? Sau macar banuim. Cine a chemat dupa aia minerii, sa-i apere regimul nou instaurat, cand tinerii si-au dat seama ca le-a fost furata revolutia. Ma feresc sa-i spun numele, nu-l respect absolut deloc, asta ca sa vorbesc civilizat. E o mare pata pe obrazul nostru, al tuturor si sper sa aflam adevarul despre tot ce a facut, de ce a facut, intr-o buna zi. Sa ne luam cu adevarat ratia de libertate, asa cum se spunea in '89. Sarbatori fericite, dupa 20 de ani! Poate vom fi iertati ca ne-am omorat conducatorii, ca niste adevarati crestini, chiar in ziua de Craciun. Asa sa ne ajute Dumnezeu!