yin & yang

Doi oameni se intalnesc. Ea si el, yin si yang, atat de diferiti unul de altul si tocmai de aceea atat de complementari. Atat de "potriviti". Se iubesc, se muta impreuna, isi fac planuri de viitor. Incep sa-si copieze unul altuia ticurile verbale, grimasele, expresiile favorite, incep sa semene. Se plac si mai mult. Merg la aceleasi filme, asculta aceeasi muzica, practica aceleasi sporturi, au aceeasi prieteni. Apoi, incep sa nu se mai placa, sa-si gaseasca defecte, sa se urasca. De ce? Pentru ca ori ea, ori el, s-a transformat prea mult si yin & yang, a devenit yang & yang sau yin & yin si asta nu e bine, nu mai exista cercul perfect, exista doar doua entitati care si-au copiat, de obicei, partile negative, "the dark side" - care e mai usor de urmat. Si atunci totul se rupe si fiecare pleaca pe drumul sau, in cautarea acelui yinyang care da forta vietii, care face ca totul sa aiba sens.

viata e frumoasa!

De la te iubesc la te urasc e doar pas. Un pas atat de mic, uneori, incat nici nu-l vezi, nici nu-l auzi. Il poti simti, dar, de obicei, nu prea il iei in seama. Nu vrei/poti sa crezi ca asa ceva se poate intampla. Apoi, inlocuiesti te urasc cu te iert, daca esti destul de inteligent sa o faci. Din fericire se intampla si astfel poti sa mergi mai departe, fara sa mai fi prins intr-o relatie care nu-ti face bine. Si astfel, poti, din nou, schimba te urasc in te iubesc. Asta e, de fapt, motorul vietii, asta da miscarea de rotatie a sufletului. Sufletul pe care, la un moment dat, nu credeai ca-l mai poti urni. Doar credeai. Viata e frumoasa! Scurta, grea, dar frumoasa :)

tehnici de vanzari

Astazi o doamna agent de vanzari a dat buzna in birou, incarcata cu doua genti, pline cu produse de "maxima trebuinta". A incercat sa-mi vanda un bec miraculos, care merge si la curent continuu si la curent alternativ, ba chiar si fara curent. Nu i-a reusit. Apoi a incercat sa-mi vanda un bec mai mic, mai ieftin, indulcind oferta cu o pereche de casti "care merg cu orice dispozitiv audio". Nici asta nu i-a reusit. Apoi a incercat sa-mi vanda o pereche de ochelari "HD", oribili. Din pacate pentru ea, nici asta nu i-a reusit. De ce? Pentru ca nimic din ce avea de oferit nu-mi trebuia. Nu conta pretul, valoarea, aspectul, nimic. Nu-mi trebuiau. Asa se intampla si in viata. Uneori ai foarte multe de oferit, dar "celuilalt" nu-i trebuie nimic din ceea ce ai tu de oferit. Si atunci, procedezi ca doamna agent de vanzari, multumesti frumos pentru atentie, pentru timpul acordat si pleci, la alt "client". Viata e o piata si toti vindem sau cumparam, in functie de interese, de moment, de sentimente. Foarte rar se intampla ca cererea sa acopere perfect oferta si invers. Acelea sunt momente ce trebuie pretuite, exact atunci cand se intampla. Mai tarziu, nu mai are rost, Si toata experienta ta de vanzator nu face doi bani in fata unui cumparator dezamagit. Sau dezinteresat. Sau deja angajat in alta "tranzactie", cu un vanzator mai bun, mai frumos, mai destept, mai matur. Sau asa pare, el, vanzatorul, asa parem toti, la inceputul "tranzactiei". Depinde doar de interesul cumparatorului. Sau de discount-ul pe care-l poti oferi. Prin discount intelegand parti din sufletul tau.

acasa

Astazi m-am decis sa nu mai renunt la casa in care locuiesc si sa ma mut in alta parte. Eram foarte decis sa fac asta, sa las in urma tot, sa fug de amintirile pe care mi le trezea. Nu m-as fi comportat corect. Intotdeauna am zis ca oamenii merita o a doua, poate chiar o a treia sansa. Asa sunt eu, mai fraier. Si mi-am zis ca poate si casele merita o a doua, poate chiar a treia sansa. Stiu ca nu e casa mea, locuiesc doar cu chirie, dar simt ca ma regasesc aici. Are nevoie doar de cateva mici schimbari si totul va fi ok. Pana la urma, cum ii spuneam unei prietene, mai bine sa incerci sa "repari" ceea ce se poate repara, decat sa pleci fara sa te uiti inapoi.

Ospitalitate romaneasca (revine/se intoarce)

Weekend-ul trecut eram la mare, cu cativa prieteni buni si foarte buni. Mancam (nu serveam masa) la un restaurant din Mamaia/Navodari/nu stiu exact unde. Fiind singurul restaurant de pe plaja Kazeboo, nu prea am avut de ales. Mancare bunicica, ce sa zic. Servirea asa si asa pana la momentul culminant in care i-am cerut "flacaului" care ne servea un digestiv. Am specificat ca-l vreau rece. Dobitocul a luat o figura de victima de parca tocmai aflase ca e bastard si avea de ales cine sa-i fie tatal dintre Hitler, Stalin sau Boc si m-a intrebat daca fac misto de el. Adica cum, am intrebat eu? Pai asa, ca el a facut o gramada de drumuri pentru noi, care eram 8 la masa si am fi putut sa-i dam toate comenzile odata, de parca eu stiam de cand am comandat berea ca o sa-mi pice greu mancarea lor. Si oricum, nu asta era important. Important e modul in care a ales el sa se revolte, pentru ca putea la fel de bine sa spuna ca e aglomerat la bar si ca o sa dureze mult pana mi-l aduce. As fi acceptat asta, nu purtarea de marlan la care a recurs. Evident toti prietenii mei s-au revoltat si au decis ca nu merita sa-i lase nimic in plus la nota. Toti, mai putin eu (i-am lasat 5 lei, adica 11%). Eu am decis sa-l iert, sa trec peste (asta e un lucru peste care se poate trece), sa-mi vad de viata si feng-shui-ul meu, fara sa-l las sa ma afecteze. Si mi-a fost bine. Starea de iertare e misto, cool, zen, cum vreti sa-i spuneti. Asa ca, de azi, va iert pe toti, pentru tot ce mi-ati facut. Interesant e ca idiotul a realizat destul de repede cat de prost a fost si cati bani avea sa piarda, asa ca a venit sa-si ceara iertare, dupa cateva minute. Prea tarziu. Nimeni nu l-a mai iertat :)

23 August - hai la defilare!

Pe vremea cand copil fiind mergeam la defilari de 23 august, tarat de profesorii sau, mai tarziu, de directorii de intreprinderi prea zelosi, nu mi-as fi imaginat ca intr-o zi cineva nu va stii ce inseamna aceasta zi. Astazi am avut placuta surpriza sa descopar ca cineva nu stie ce inseamna 23 august, pe vechi. Pe scurt, eram in taxi si am zis ca pentru mine: "azi e 23 august, mare sarbatoare", la care taximetristul, care evident ca nu avea mai mult de 23-25 de ani (nu ma prea pricep la a estima varsta cuiva) m-a intrebat total surprins: "zau?! ce sarbatoare?". I-am explicat cum la 23 august 1944, dupa 4 ani de alianta cu nemtii, romanii au decis sa intoarca armele (asa se spunea, asa scria in manualele de istorie) impotriva lor si sa lupte alaturi de americani, englezi si rusi, pana la sfarsitul razboiului. La care taximetristul m-a intrebat, din nou surprins, "si atunci de ce ne-au luat rusii tezaurul?". Chiar asa, de ce?

numai idiotii nu-si schimba parerile

Am dreptul sa-mi schimb parerile de cate ori am eu chef. De ce? Pentru ca gandesc, nu sunt planta. Si daca am emis o opinie, nu inseamna ca e batuta in cuie, pot sa recunosc ca am gresit si sa-mi schimb acea opinie. Nu inseamna ca nu am coloana, verticalitate si mai stiu eu ce, daca ma razgandesc. Nu. Inseamna ca gandesc, ma adaptez, evoluez. Nu-mi mai spuneti "pai, data trecuta ai zis altceva!" Asa, si? Doar nu am emis o teorie a relativitatii restranse (se intoarce), am emis o idee, o opinie. Ieri te iubeam, azi te urasc. Maine, poate imi vei fi indiferent(a). Dracu' stie cum o sa mai evoluez. Cui nu-i convine, sa ma stearga din lista de prieteni de pe facebook! A, nu mai am cont. Asta e, ghinion, ai avut o sansa, ai ratat-o! Si, stii ce? Nici macar nu-mi pasa!
P.S. asta e un fel de pamflet, nu-i e dedicat nimanui, doar ca daca nu mai am cont de facebook, simt nevoia sa scriu undeva :)